Armata, Sănătatea și Educația, sabotate de Guvernul Ciolacu. Ce a făcut cu 32 de miliarde de lei liderul PSD

de: Alexandru Puiu
17 01. 2024

În ultima parte a anului trecut, Guvernul Ciolacu s-a folosit de fondul de rezervă al României pentru a face alocări suplimentare de 31,9 miliarde de lei în perioada septembrie – decembrie. În practică, banii au fost luați de la Ministerul Apărării Naționale, Educație și Sănătate.

Șeful PSD, în încercarea de a nu face o rectificare bugetară la început de septembrie, a făcut alocări suplimentare de 31,9 miliarde de lei la câteva ministere printre altele, pentru plata de salarii, după cum se arată într-o analiză publicată de fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui de la USR. Armata română a pierdut 7,2 miliarde de lei în urma gestului făcut de premierul Ciolacu.

Citește și: Se schimbă legea pensiilor, din nou. Problema esențială care trebuie rezolvată. ”Vom avea un viitor previzibil”

Ce s-a întâmplat cu fondul de rezervă în final de 2023

„În anul 2023, au fost aprobate hotărâri ale Guvernului de alocare de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului în valoare totală de 31.923.949 mii lei, din care suma totală de 72.718 mii lei a avut ca destinație majorarea Fondului de intervenție la dispoziția Guvernului, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului”, se arată în informarea transmisă de Guvern și Ministerul Finanțelor la solicitarea Economedia.

Datele au fost confirmate de Ministerul Finanțelor și într-o informare trimisă la solicitarea lui Claudiu Năsui și care se poate vedea în tabelul de mai jos. Așa aflăm că Ministerul Apărării Naționale a pierdut 7,2 miliarde de lei.

„Adică, în timp ce avem un război la graniță și alte țări NATO se pregătesc serios de scenariul unui război, domnul Ciolacu a tăiat fix de la armament nou, rachete, avioane și ce ar mai fi nevoie să ne apărăm în caz de război. Dar nu vă faceți griji, pentru pensiile speciale domnul Ciolacu a avut bani. Acolo a dat bani prin Fondul de rezervă. Nu cumva să piardă casta specialilor vreun privilegiu”, declară Claudiu Năsui.

Citește și: România, o țară a extremelor și sărăciei acute. ”Dacă stăm în București, Cluj, Iași… credem că viața nu e așa de grea”

Fondul de rezervă folosit discreționar de Marcel Ciolacu

Pe cine a mai sabotat Guvernul condus de PSD

Marcel Ciolacu, din poziția de premier, a mai tăiat fonduri și de la Sănătate, respectiv Educație, în același scop de a alimenta Fondul de Rezervă și, implicit, pentru a redirecționa acele fonduri către alte ministere, după cum a explicat Năsui. Cel mai recent raport al Consiliului Fiscal arată că Fondul de Rezervă a devenit un instrument discreționar și instrumentul prin care a fost evitată adoptarea unei rectificări bugetare.

„În acest context, Guvernul a adoptat și OUG nr. 90/2023, care urmărește limitarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile și a celor cu investițiile, din ultimele două luni ale anului, la nivelul mediei ianuarie-septembrie 2023. Totodată, actul normativ a transformat Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Guvernului (FRG) într-un instrument discreționar prin care autoritățile pot ajusta bugetul general consolidat, redistribuind resursele necheltuite ale ordonatorilor principali de credite către alte domenii. Modificările privind funcționarea FRG au venit după ce, în septembrie 2023, Guvernul adoptase OUG nr. 73/2023, prin care a hotărât ca, din FRG, să se poată aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ordonatorilor principali de credite. Astfel, FRG a devenit instrumentul prin care a fost evitată adoptarea unei rectificări bugetare”, a transmis Consiliul Fiscal.

Consiliul Fiscal a subliniat că utilizarea FRG, înlocuind de facto rectificarea bugetară, creează un precedent ce implică riscuri majore, de la lipsa de transparență în execuția bugetară, până la utilizarea discreționară și accentuarea recurgerii la derogări de la regulile fiscale.

Citește și: Când se introduce impozitul progresiv în România, lovitura populistă a PSD pentru ”bogați”. ”Nu cred că este momentul”

Ce este Fondul de Rezervă al Guvernului

Fondul de rezervă al guvernului din România reprezintă o sumă de bani alocată în bugetul statului, gestionată de Guvern, destinată acoperirii cheltuielilor neprevăzute sau urgente care pot apărea pe parcursul unui an fiscal. Aceste fonduri sunt utilizate pentru a răspunde unor nevoi imediate care nu au fost anticipate în momentul elaborării bugetului. Principalele caracteristici și utilizări ale fondului de rezervă sunt următoarele:

  1. Situații de Urgență: Fondul de rezervă este frecvent utilizat pentru a răspunde la situații de urgență sau dezastre naturale, cum ar fi inundații, cutremure sau alte calamități.
  2. Cheltuieli Neprevăzute: Fondul poate fi folosit pentru a acoperi cheltuielile neprevăzute care nu sunt cuprinse în bugetul inițial, cum ar fi cele apărute în urma unor evenimente neprevăzute sau decizii urgente care necesită finanțare imediată.
  1. Flexibilitate Financiară: Fondul oferă guvernului o anumită flexibilitate financiară, permițându-i să gestioneze situații neașteptate fără a fi nevoie să modifice bugetul general al statului sau să apeleze la alte surse de finanțare.
  2. Controlul și Aprobarea Cheltuielilor: Cheltuielile din fondul de rezervă sunt de obicei supuse unui control strict și necesită aprobarea guvernului sau a altor autorități competente. Acest lucru asigură că fondurile sunt utilizate corespunzător și pentru necesități reale.
  3. Mărimea Fondului: Dimensiunea fondului de rezervă poate varia de la un an la altul, în funcție de bugetul statului și de prioritățile guvernamentale.
  4. Transparența și Responsabilitatea: Utilizarea fondului de rezervă trebuie să fie transparentă și responsabilă, pentru a asigura că resursele sunt cheltuite în mod eficient și pentru scopurile adecvate.

Fondul de rezervă al guvernului este un instrument important în managementul financiar al statului, permițând guvernului să răspundă rapid și eficient la situații imprevizibile și urgente care necesită resurse financiare imediate.